barcelona eibarTrecută perioada dedicată echipelor naționale, Barcelona mai are de trecut cu brio două examene, cu Eibar și Ajax, înainte de marele meci al primei jumătăți de sezon, cel cu Real Madrid, week-end-ul viitor.

Neînvinsă în campionat, însă cu o înfrângere în Liga Campionilor, echipa blaugrana trebuie să își dozeze cu grijă energia în perspectiva meciului de pe Santiago Bernabeu, ținând cont că pe hârtie meciurile cu Eibar și Ajax nu sunt foarte complicate, deși surprizele neplăcute se pot ivi de acolo de unde de aștepți cel mai puțin.

Lui Luis Enrique i s-au întors jucătorii, unii entuziaști, cum e cazul trio-ului Messi-Neymar-Suarez, care au marcat toți în amicalele naționalelor lor, alții un pic deprimați, dacă ne uităm la Munir și Sandro, cei doi ratând calificarea la EURO Under 21 și o posibilă participare la Jocurile Olimpice de la Rio cu naționala Spaniei. E posibil ca în meciul cu Eibar să fie ținuți pe bancă jucători precum Iniesta, care a terminat meciul Spania – Luxemburg cu ușoare probleme fizice, sau chiar unul dintre Messi și Neymar, din moment ce Luis Enrique l-a anunțat titular pe Pedro. Cazul lui Pedro merită o mențiune aparte, pentru că e posibil antrenorul blaugrana să îl bage încă din primul minut al meciului cu echipa bască tocmai pentru a risipi zvonurile conform cărora jucătorul nu se simte prea bine și că a pierdut kilograme din cauza unei gastroenterite acute. Spunea Luis Enrique despre Pedro în conferința de presă ținută ieri ”S-a antrenat când trebuia să se antreneze și la intensitate normală. Va fi titular cu Eibar. Nu știu de unde au ieșit aceste informații referitoare la starea sa fizică.”

Neymar a jucat toate minutele în cele două amicale cu Brazilia și e posibil să fie ținut rezervă pentru a fi introdus în partea secundă a meciului ca revitalizant, ceva ce Luis Enrique a mai făcut pe parcursul acestui sezon, așa că în atac ar trebui să apară Munir, Pedro și Messi.

La mijloc sunt toate șansele să apară iar Xavi, care, liber de orice alt compromis, s-a antrenat cu ce a mai rămas din echipă la Barcelona. Alături de el, Busquets, unul dintre cei mai folosiți jucători de către Luis Enrique și Rakitic, în timp ce pe banca de rezerve, pe lângă Iniesta, reapare și Rafinha, recent recuperat după ce a avut și el de trecut peste o accidentare care l-a ținut pe tușă ceva timp.

Claudio Bravo rămâne în poartă, încercând să păstreze la zero capitolul golurilor primite și totodată să urce cât mai sus nivelul proaspătului record bătut. Rămâne de văzut ce formulă va mai încerca Luis Enrique în apărare, din moment ce e compartimentul care a suferit cele mai multe schimbări de la meci la meci până acum în acest sezon. În mod normal, ar trebui să vedem o linie cu Alves – Mathieu – Mascherano – Jordi Alba, însă în cazul ultimului sunt toate șansele să rămână rezervă pentru ca în locul lui să apară Adriano.

Una peste alta, pe Camp Nou vine Eibar, o echipă nou promovată, cu un start de sezon peste așteptările lor, locul 10 în clasament, cea mai bună poziție ocupată de echipele basce, pentru că Real Sociedad e pe 15, in timp ce Atheltic Bilbao se chinuie pe locul 18. Meciul va începe la ora 21:00 și va fi transmis live de către postul Digisport 1.

Atenție cu:
Messi, 249 de goluri în La Liga, este la două goluri distanță de recordul all-time deținut de Zarra, legendarul atacant al celor de la Athletic Bilbao. Dacă argentinianul marchează de două ori azi, FC Barcelona are pregătit un material video care să îi fie difuzat în semn de omagiu pe ecranele stadionului la finalul meciului.

Cifra meciului: Eibar are un buget de 18 milioane de euro pentru acest sezon. Barcelona, 539 de milioane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here