Textul câștigător al concursului organizat de Luminița Ruper pe grupul facebook Barca Fan Club Romania. Autor, Catalin Ionut Bizdadea.

messiNoapte. Vântul rece se intetea si vuia ca un strigat de ajutor. Undeva, peste crestele muntilor, soarele mort lasase ultimele dare de sange amestecate cu ceata deasa. In jurul focului copiii motaiau cu ochii jucandu-se printre limbile galbene de lumina.

Batranul se aseza pe un bolovan inalt, chiar langa ei. Obrazul ii era ars de soare si vant si in ochii de un albastru ud ii licarea un freamat de nostalgie, ca o umbra. Un copil cu parul negru si lung il privea zambind, asa cum facea in fiecare seara, tinand strans in brate o minge de piele, murdara si peticita.

„Viitorul Rezistentei…” gandi batranul si simti cum o lacrima ii creste in coltul ochiului. Multi tati, ca cel care ii daduse acea minge fiului sau nu mai erau intre ei si un val de frica si deznadeje incepea sa se agate de ei, de ei toti, mana asta de oameni care inca credeau. Ultimii oameni. In zare, departe, zgomotele surde ale necunoscutului ce venea dupa ei ii tinea treziti noaptea.

„Spune-mi despre el”. Copilul il prinse de mana, rugator. Avea ochii mari si rotunzi. Ii placea sa bata mingea cand gasea timp, intre antrenamentele militare.

messi cristiano ronaldoSunt multi, multi ani de atunci…Eram un copil asa ca tine si traiam in orase. Stii ce e ala un oras. Ei bine, erau tare frumoase. Iar in mijlocul orasului meu era o arena mare si frumoasa, plina de povesti. In ea se tineau jocurile. Iar dintre ele, jocul de fotbal era preferatul meu. In fiecare sambata faceam ce faceam si ajungeam la cativa metri de teren, unde jucatorii erau atat de aproape incat le auzeam respiratia, le simteam pulsul si le traiam bucuria, dar si tristetea. Si atunci l-am vazut pe Messi jucand. Era micut si cu parul in vant, asa ca tine. Stii tu, jocul de fotbal nu este un joc liber. Sunt multe reguli de respectat, fiecare nu face ce-l taie capul. Ei bine, el era libertatea. Atunci nu stiam ce inseamna, sau nu realizam. Dar acum…Acum ma gandesc  cata libertate era in jocul sau si cata eliberare. Era o bucurie ametitoare pentru mine sa il vad si stiam ca nu imi pot explica ce vad. Doar traiam. Era bucuria vietii si atunci nu stiam ca va fi atat de rara, nu stiam ca va disparea undeva in negura timpului si nu voi mai ajunge la ea decat prin amintire. Dar amintirea lui este atat de puternica pentru ca in jocul lui, in miscarile lui, in golurile lui si in bucuria cu care pasa vedeam samburii umanitatii din mine, dezgoliti de prejudecati si de ura. Imi amintesc ca intr-o seara a lovit bara dintr-o lovitura de la 11 m. Si i-am simtit deznadejdea in acele momente cand stia ca s-a terminat si ca bucuria jocului lui nu mai era de ajuns pentru a castiga. Si atunci l-am iubit mai mult pentru ca suferea pentru noi, cei care il priveam de departe. Apoi s-a ridicat si a continuat. Aici e lectia lui. S-a ridicat de jos si a luat-o de la capat. Bucuria a revenit, oamenii au zambit din nou, magia era iar printre oameni. El era cel mai aproape de miracol. L-am vazut de atatea ori facand lucruri care nu pareau posibile incat am inceput sa cred in miracole cand intr-un meci, inconjurat de sase adversari a serpuit printre ei, apoi printr-o miscare imperceptibila a schimbat directia, mingea a plecat in alta parte decat credeau creierele pacalite ale adversarilor si apoi in plasa, descriind o jumatate de elipsa perfecta. Atunci am stiut ca exista magie in lume. Nu o puteam vedea, nu o puteam atinge, dar o simteam in momentele alea in care Messi juca fotbal. De atunci traiesc cu acea credinta in mine si o port dupa mine si o voi purta ca martora a sperantei

Batranul avea lacrimi in ochi. Dar acum zambea usor printre incretiturile fetei sale arse. Tremurand, isi deschise haina si din buzunarul larg de la piept scoase o tableta veche, prafuita si sparta la unul din capete.

„Hai sa-ti arat ceva.”

Copilul se apropie, cu ochii holbati.

Batranul aprinse tableta.

Pe ecranul mic, o imagine galbena incepu sa licare. Umbre jucau parca din foc. Apoi mai clar. Un joc de fotbal. In mijlocul terenului un jucator primi mingea printre altii, apoi accelera. In jurul sau, umbre albe incercau sa il opreasca. De picioare ii era lipita mingea si el parca zbura. In cateva secunde, mingea se odihnea in plasa. Apoi ecranul tremura, umbrele se amestecara si ecranul incremeni.

El este. Asta e tot ce mi-a mai ramas. Ti-o dau tie. Si sa nu uiti niciodata. Oamenii pot face miracole. Nu inceta sa speri. Nu inceta sa crezi….

Focul aproape se stinsese. Copilul tinea strans in mana tableta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here