Text participant la concursul organizat de Luminița Rupet pe grupul facebook Barca Fan Club Romania. Autor, Sorin Andrei Grecu.

Eu l-am văzut jucând pe Messi …

messi barcelona…și mă pot considera privilegiat. Nu doar că l-am văzut zburând pe stadioanele aristocrate din Spania, dar l-am urmărit câștigând de 4 ori Uefa Champions League. Are 27 de ani ! Însă nu asta îl face special. Noi ăștia din generația actuală între care m-am strecurat și eu suntem, fără echivoc cei mai favorizați : l-am urmărit pe Lionel Messi debutând, dominând și … mă voi opri aici pentru că ziua în care își va folosi talentul doar cu prietenii pe plajă în Argentina este prea departe pentru a fi mențioantă. În plus nici nu vreau să mă gândesc la asta.

Nici nu am început să înșir cu epitete că deja conștientizez că nu am suficiente pentru el dar handicapul ăsta narativ s-a dovedit a fi unul contagios pentru fiecare dintre noi.

Hai să intru încet-încet în atmosfera lirică propusă și să îmi deschid inima cu privire la Leo. Ca fan declarat al argentianului încă din școala generală (am 22 de ani acum) pot sublinia că atașamentul emoțional este ireversibil, iar motivele pot fi pe cât de neînsemante pe atât de puternice. Am pătruns timid în egoismul universului numit fotbal, doar ca să aflu că altruismul unui talent unic din Rosario îmi va zdruncina teoriile. N-am să fiu ipocrit să spun că am urmărit fotbalul lui Messi de la început cu entuziasmul electrizant cu care am făcut-o în ultimii 3 ani. Da, l-am apreciat peste măsură, venerat și idolatrizat de mulți ani dar legătura a devenit mai puternică din momentul în care Messi a revenit printre noi, muritorii. Nu îmi explic de ce, nici nu am căutat motive pentru asta dar, pentru mine a devenit o grandioasă „obligație” să îi urmăresc toate evoluțiile, de când acel jucător perfect și de neoprit a devenit om. Motivul este unul previzibil dar poate prea puțin discutat în toți acești ani : într-o zi, Messi va fi în tribună, iar eu nu concep să regret că nu i-am respectat existența la timp.

MESSI IN BARCELONA EIBAR 3-0Da, am început să mă implic la un nivel emoțional îngrijorător de puternic din momentul în care Leo Messi s-a accidentat în 2013 și aparițiile lui sporadice pe terenul de fotbal erau ca ploile reci din inumana lună august : spontane și irecuperabile. Am început să privesc cu alți ochi, mai emotivi, mai sensibili drama unui băiat simplu care nu căuta altceva decât să facă ce îi place cel mai mult. Nu i-a plăcut atenția niciodată, nu a mers în acea direcție. A evitat orice contact cu tot ce ține de statutul de superstar. A vrut doar să joace fotbal. Cum să nu fii umil în fața unui asemenea om, fotbalist, model (de urmat, nu de admirat la Fashion TV). Am deviat puțin de la subiect dar am să revin, istorisind una din trăirile cele mai intense pe care le-am experimentat în fotbal: am cunoscut multe bucurii, decepții și iluzii în acest sport și am crezut că nu voi fi niciodată mai entuziasmat ca în 2011, când echipa mea de suflet, Oțelul Galați a devenit campioana țării, iar eu am îmbrățișat acest sentiment chiar pe stadion. 3 ani mai târziu, într-o noapte toridă de vară, Argentina lui Messi urma să debuteze contra Bosniei la Cupa Mondială, competiția care i-ar fi adus lui Leo împlinirea deplină. Era ceea ce el își dorea cel mai mult, nu îi păsa de altceva.Nimic nu anunța ce urmă să mi se întâmple : am urmărit meciul oarecum singur, doar emoțiile și trăirile mele ținându-mi companie. Messi n-a strălucit, n-a fost extraterestru, a fost om, la fel ca în lunile ce au precedat turneul final din Brazilia. Nu până la final, însă. În minutul 60 a ieșit din anonimatul pe care parcă singur și l-a impus și a marcat un gol care a însemnat totul pentru el. Aici voiam să ajung. Golul acela a fost totul și pentru mine. În acel moment tot corpul a început să îmi vibreze, am simțit cum toți mușchii se încordează. Am fost Messi pentru o clipă. A fost ireal. I-am simțit patima, entuziasmul și sentimentul de împlinire. Reușise ce și-a propus, iar eu am obținut ceea ce nici nu puteam visa. Am fost în pielea celui mai bun fotbalist din istorie și a fost cea mai sinceră, nobilă și emoționantă secvență pe care o puteam cere. Nici dacă voi scrie 10 ani încercând să descriu sentimentul, nu am nicio șansă să îl transpun în cuvinte. Poate că pentru ceilalți a fost doar un gol, a fost aceeași bucurie obișnuită sau poate că nimeni nu va înțelege de ce m-am considerat atât de privilegiat de acele momente. Nu invoc să am dreptate dar țin să admit că nu am fost mai viu în viața mea.

Să afirm cu mândrie că Messi se găsește pe desktopul meu de acasă, pe cel de la serviciu, pe ecranele ambelor telefoane? Asta nu demonstrează nimic. Nu caut să confirm nimic. Detaliul ăsta nu mă nominalizează la categoria suținătorul anului. Nu pot să fiu indiferent la orice are legătură cu Leo pe terenul de fotbal, însă. Îl urmăresc de parcă ar fi al meu, de parcă mi-ar aparține bucuria lui, gândirea și trăirile din iarbă. Sună neobișnuit dar am ajuns prea departe ca să pot da înapoi. Poate că nu a fost cea mai inspirată înșiruire de cuvinte pe care am transpus-o în scris sau cea mai coerentă și elegantă metodă de a-mi confirma atașamentul față de cel mai bun fotbalist din istorie dar faptul că am împărtășit cu cineva sentimentul din vara lui 2014 este suficient pentru mine. Mă întreb acum, există ceva mai intens de atât ? Oare noi conștientizăm cine este Lionel Messi ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here