luis enrique malaga barcelona

Ce ar fi de spus despre un meci în care fotbaliștii echipei pe care o susții nu au tras nici măcar un șut pe spațiul porții adverse? Fotbaliști pentru care s-au plătit multe, foarte multe milioane și care iau niște salarii la fel de grele. Nu e deloc ușoara analizarea unui astfel de meci.

Să o luăm agale, așa cum Neymar iese de pe teren atunci când este schimbat, chiar dacă scorul de pe tabela de marcaj anunță că se pot pierde primele puncte din acest campionat.

Nu e vina lui Douglas că a jucat și a făcut-o așa cum a făcut-o. Corect în apărare, timid în atac, limitat chiar. E vina celui care l-a transferat după ce, probabil, i-a urmărit evoluțiile la Santos. Fanii echipei braziliena mai lansează și acum artificii ca semn de bucurie. E vina celui care l-a pus pe bietul băiat în teren, după ce l-a văzut la antrenamente, antrenamente în timpul cărora cred că s-a descurcat la fel. A cui să fie vina că cei cinci atacanți folosiți ieri au pasat responsabilitatea golului către Pique și Bartra, singurii care au căutat cât de cât spațiul porții apărate de Kameni?

Să vedem partea pozitivă. Douglas a debutat, ceea ce nu au reușit Keirrison sau Henrique, jucători aduși pe aceeași rută din Brazilia. Asta în timp ce Alves era lăsat acasă, iar Montoya rezervă, spre umflarea ego-ului de tehnician al lui Luis Enrique. Nu am primit gol, iar asta nu poate decât să ne bucure, pentru că, hei!, suntem Barcelona, iar scopul nostru e să ne ținem portarii în siguranță, nu acela de a marca goluri, de a juca bine, că doar nu pentru așa ceva le luăm bani abonaților. Cele peste 100 de milioane de euro negociate la sânge alături de ”fratele Florentino” sunt pentru aliniera pe gazon a noului Robinho, aka Neymar. Ne-am întors cu un punct de la Malaga, deplasare grea, de unde, deocamdată, doar marele Levante a mai plecat cu o zestre atât de prețioasă.

Meciul de pe La Rosaleda a semănat periculos de mult cu un alt experiment făcut recent de Luis Enrique, cel din Liga Campionilor, cu Apoel. Nu ne mai place să elaborăm faza de atac. Alergăm, presionăm, atacuri scurte si directe, care în teorie ar trebui să arate bine, asta până când balonul ajunge la … Neymar. Stop joc! Kameni, portar trecut prin multe bătălii de Primera, s-o fi gândit înaintea meciului că are o șansă de a atrage reflectoarele asupra lui cu niște parade de senzație. Nu a avut noroc. Istoria fotbalului încă nu are în paginile sale povestea vreunui meci câștigat fără să se fi tras pe spațiul porții. Ghinionul lui, singurul portar care și-a făcut datoria miercuri seară a fost Bravo.

Spunea Luis Enrique după meci că nu e ca și cum ”ai apăsa pe butonul Start” pentru a porni echipa. ”Nu am fost exacți pe ultimii metri, însă rezultatul nu a fost în pericol, nu am suferit prea mult”. Despre ce vorbim? Care rezultat? Despre victorie, unica țintă permisă unei echipe precum Barcelona sau despre acest 0-0 obținut cu un fotbal atât de plan, încât și un discurs politic de o oră pare mai interesant.

Să nu ne panicăm însă. Au trecut doar cinci etape din campionat și una din Liga Campionilor. Barcelona e lider pe ambele fronturi. Ba mai mult, mai este ceva pozitiv in acest egal. Speranța că Luis Enrique, singurul și marele vinovat pentru acest semi-eșec, s-a plictisit de eprubete și realizează că e cazul să treacă la lucruri serioase. Timpul experimentelor a expirat și ar fi păcat să îi dea cu piciorul atât de ușor avantajului luat, pentru că, așa cum tot Luis Enrique a spus miercuri seară ” trebuie să găsim soluții, nu scuze”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here