camp nou mozaicCântec fals al celor trei tenori și o piesă mediocră de operă , însă nu la sala Gran Teatre del Liceu din Barcelona, ci pe Camp Nou, în fața unui public pe cât de aristocrat și exigent, pe atât de moale și adormit.

Au și spectatorii partea lor de vină pentru înfrângerea în fața celor de la Malaga. Acest Turn Babel al microbiștilor, trist de asemănător cu cel de pe Santiago Bernabeu, îndepărtat cu migală de emoția fotbalului prin tot felul de reguli, mesaje subliminale și prețuri făcute să mai aducă la stadion doar turiști, domnișoare suple și domni cu crize de vârstă, a ajuns la stadion moțăind, convins că e locul perfect pentru a își continua siesta de după prânz.

Meciul cu Malaga era ca și câștigat, așa că nu era nevoie de o atmosferă incendiară în tribune, precum acele ocazii când titlurile sunt deja câștigate și clubul scoate de la naftalină eternele cartoane pictate cu culorile de pe steagul Cataluniei, pentru a fi văzut, produs al unei creativități corporative ieșite din comun, un alt mozaic, cu totul diferit, însă cu nimic deosebit. Sunt ironic, însă o parte din vina pentru eșecul cu Malaga, nu toată, bineînțeles,  îi revine publicului, această rasă de sămânțari, aceeași ca pe Santiago Bernabeu, care vine la stadion doar să facă avioane de hârtie pe care plozii să le arunce de la etajele superioare ale tribunelor. Ironic și resemnat, pentru că publicul ăsta nu a venit ieri la meci pe Camp Nou pentru prima oară, ci a fost cultivat cu grijă și atenție, după cum spuneam, prin prețuri prohibitive și legi făcute să îi țină departe de peluze tocmai pe cei care suferă cel mai mult pentru echipa asta, însă asta e o altă discuție. Ar trebui să fie.

Despre meciul în sine a scris Andrei aici, așa că nu mai are rost să continuăm discuțiile. Ideal ar fi să păstrăm concluziile și să dictăm sentința în legătură cu această echipă condusă de Luis Enrique la finalul sezonului.

Am însă un remarcat: Neymar. Acest Robinho cu mai mult noroc în viață și cu un tată mai șmecher. Tipul jucătorului care crede că păcălește fotbalul driblând spre propria poartă, doar pentru îi vedea fentele senzaționalii suporteri japonezi din peluze în timp ce își fac un selfie, eventual și noua freză pentru care a suferit pe scaunul coaforului mai mult decât în timpul meciului, cu gândul la domnișoarele suple de la tribuna principală . Pentru că Neymar fără Messi e ca Turnul Babel fără sandwichul cu jamon sau berea fără alcool, iar dacă Messi face suficient de multe pentru această echipă încât să mai aibă și zile mai slabe, precum cea de ieri, Neymar trebuie să arate mult mai mult decât o sârbă pe loc și niște goluri puse pe tavă de către colegul său argentinian. Probabil că va arăta în curând, pe Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here